Garanția FNGCIMM pentru Start Up Nation 2024–2026: Tot ce trebuie să știi înainte să aplici!

Garanția FNGCIMM pentru Start Up Nation 2024–2026: Tot ce trebuie să știi înainte să aplici!

2026-05-25 16:17:05


Ai un plan de afaceri aprobat în cadrul programului Start Up Nation, dar banca îți cere garanții pe care nu le ai? Răspunsul vine de  Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Garanția este destinată creditelor punte pentru investiții, acordate beneficiarilor Programului Start-Up Nation, și oferă garanții individuale de maximum 200.000 lei, procentul de garantare fiind de maximum 80% din valoarea creditului aprobat de finanțator. 
Iată cum funcționează acest instrument, cu cifrele exacte de pe pagina oficială a Fondului.
Ce este, concret, garanția FNGCIMM?
FNGCIMM se poziționează între beneficiar și bancă, asumând obligația de a acoperi o parte din credit în cazul unui default. Nu este o garanție de stat — este o garanție acordată din fonduri proprii ale FNGCIMM în baza convențiilor de colaborare semnate cu băncile partenere, CEC Bank și Banca Transilvania. Dosarul de creditare se depune direct la bancă, care intermediază solicitarea de garanție către FNGCIMM. 
Programul se adresează IMM-urilor înființate de persoane fizice care creează cel puțin două locuri de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată, după intrarea în vigoare a contractului de acordare a ajutorului financiar nerambursabil, și mențin acele locuri de muncă cel puțin 24 de luni de la momentul plății ajutorului. 
Caracteristicile garanției Start Up Nation
Valoarea maximă a garanției: 200.000 lei per beneficiar
Procentul de garantare: maxim 80% din valoarea creditului aprobat
Valoarea maximă a finanțărilor garantate: până la 250.000 lei
Comisionul de garantare: maxim 2,6% pe an din valoarea garanției
Garanții suplimentare solicitate: fideiusiunea administratorilor și/sau asociaților IMM-ului în procent de 100% din valoarea creditului garantat și, în funcție de politica finanțatorului, ipotecă pe bunurile achiziționate în proiect
Cheltuielile financiare aferente garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului Start-Up Nation sunt cheltuieli eligibile în cadrul programului. Practic, costul garanției poate fi recuperat din finanțarea nerambursabilă. 
Cine poate accesa garanția?
Beneficiarii declarați eligibili în cadrul Programului Start-Up Nation IMM definite potrivit Legii 346/2004, Pe lângă încadrarea în categoria IMM, trebuie îndeplinite câteva condiții esențiale: 
Să nu fie întreprindere în dificultate financiară
Să nu se afle în procedură de insolvență, executare silită, dizolvare sau lichidare
Să nu fi înregistrat incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni
Să nu aibă datorii restante la bugetul statului
Documentele necesare pentru obținerea garanției, care se transmit online, de către angajații bancari, prin aplicația web FNGCIMM, în copie certificată cu originalul sunt:
Declarație pe propria răspundere privind încadrarea în categoria IMM
Declarație pe propria răspundere a beneficiarului finanțării
Certificatul de atestare fiscală
Acordul IMM de consultare a bazei de date a Centralei Riscului de Credit
Certificatul de înmatriculare/înregistrare al beneficiarului finanțării
Dacă ai planul de afaceri aprobat și îndeplinești condițiile de eligibilitate, accesarea acestei garanții prin CEC Bank sau Banca Transilvania este un pas avantajos. 
Consultă pagina oficială fngcimm.ro/start-up-nation pentru informații actualizate și documentele necesare.