FNGCIMM invita creditorii implicati in accesarea facilitatii de garantare pentru creditele ipotecare a caror derulare este afectata de pandemia COVID-19 sa notifice FNGCIMM cu privire la intentia de a incheia conventii de garantare

2020-04-07 12:28:13


Termenul de transmitere a notificarilor catre FNGCIMM este 13.04.2020, ora 24.00.

FNGCIMM a fost mandatat de catre MFP sa incheie conventii de garantare cu finantatorii, in scopul acordarii unor facilitati de garantare pentru dobanzile esalonate pentru creditele ipotecare acordate de institutii de credit si institutii financiare nebancare persoanelor fizice, ale caror venituri au fost afectate direct sau indirect de situatia grava generata de pandemia COVID-19, conform normelor de aplicare OUG nr.37/2020.

Astfel, creditorii sunt invitati ca in termen de 5 zile de la publicarea Normelor de Aplicare a OUG 37/2020, aprobate prin H.G. nr. 270/2020, sa notifice FNGCIMM intentia de incheiere a conventiilor de garantare cu FNGCIMM.

Termenul de depunere de catre creditori a intentiei de participare este data de  13.04.2020, ora 24.00, iar notificarile se depun la sediul FNGCIMM, str. Stefan Iulian, nr. 38, sect.1, Bucuresti, e-mail info@fngcimm.ro, tel. 021.310.18.07.

FNGCIMM va garanta in mod expres, irevocabil si neconditionat, obligatiile de plata reprezentand dobanzi esalonate pentru creditele ipotecare contractate de la creditori de catre debitorii persoane fizice, care  beneficiaza de facilitatea de suspendare a platii ratelor, in conditiile Ordonantei de urgenta nr. 37/2020.

FNGCIMM, mandatat de Statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, va emite Scrisori de garantie, prin care se obliga sa plateasca sumele garantate, la prima si simpla cerere a creditorului, pana la limita valorii scrisorii de garantie, in cazul in care debitorul/debitorii nu si-a/au indeplinit obligatiile de rambursare stabilite conform graficului/graficelor de rambursare a dobanzilor esalonate.

Scrisoarea de garantie garanteaza in procent de 100% plata esalonata a obligatiilor de rambursare a dobanzilor acumulate pe perioada suspendarii la plata pentru care creditorul a aprobat solicitarile de suspendare formulate de debitorii persoane fizice care au contractat credite ipotecare in condițiile prevederilor OUG nr. 37/2020.

Reamintim conditiile de acordare a scrisorilor de garantie emise in favoarea creditorilor, referitore la criteriile ce trebuiesc indeplinite cumulativ de catre creditul ipotecar pentru care se solicita garantarea:

- Creditul  a fost acordat pana la data de 30 martie 2020, inclusiv;

- Data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevazuta în contractul de credit, este ulterioara datei de 30 martie 2020, inclusiv;

- Creditul nu a fost declarat cu scadenaa anticipata pana la data de 30 martie 2020, inclusiv;

- Debitorul nu inregistreaza rate scadente restante, la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau a  efectuat plata obligatiilor restante pana la data solicitarii suspendarii obligatiei de plata, in conditiile prevazute la art. 2 alin 1) din OUG 37/2020.

In ceea ce priveste debitorul, acesta trebuie sa declare pe propria raspundere ca i-au fost afectate veniturile, direct sau indirect, de situația grava generata de pandemia COVID-19. Debitorul poate transmite creditorului solicitarea de suspendare a obligațiilor de plata cel mai tarziu în termen de 45 de zile fața de data de 30 martie 2020.

Creditorul poate aproba suspendarea la plata a ratelor de dobanda pe o perioada cuprinsa intre o luna si 9 luni fara a putea depasi data de 31 decembrie 2020 si va comunica debitorului decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligatiilor de plata a ratelor in termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitarii.

Debitorul va primi in termen de 30 de zile de la primirea solicitarii, modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobarii solicitarii acestuia, fara incheierea de acte aditionale, doar prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobanzilor esalonate.

Valoarea garantiei o reprezinta suma aferenta soldului dobanzilor pentru creditele ipotecare, aferenta perioadei de suspendare la plata, ce urmeaza a fi platita de catre Ministerul Finantelor Publice daca se produce riscul de credit în perioada de  eșalonare, în cazul în care debitorul nu a achitat integral un numar de 3 rate consecutive din dobanda eșalonata la plata, la scadențele prevazute în graficul de rambursare a dobanzilor esalonate pentru creditele ipotecare.