Semnarea conventiilor de implementare a programului IMM Invest Plus

Semnarea conventiilor de implementare a programului IMM Invest Plus

2022-09-20 17:04:36


 

Convențiile de implementare pentru Programul IMM INVEST PLUS, cea mai mare schemă de ajutor de stat dedicată IMM-urilor, au fost semnate astăzi la Palatul Victoria

 

Marți, 20 septembrie 2022, la sediul Guvernului, în prezența Prim-ministrului României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Finanțelor, domnul Adrian Câciu și reprezentanții celor trei fonduri de garantare mandatate să deruleze IMM INVEST PLUS, au semnat convențiile de implementare ale schemei de ajutor de stat și a componentelor sale: IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST. 

 

“Am semnat astăzi convențiile de finanțare pentru  operaționalizarea IMM INVEST PLUS, unul dintre cele mai mari programe de  susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, aprobat deja la nivel european.

Este un parteneriat onest între Guvern și mediul de afaceri, prin care vom pune la dispoziția economiei românești 4 miliarde de euro, un sprijin consistent pentru firmele afectate de războiul din Ucraina.

Vom depăși această situație doar împreună cu mediul de business. Dezvoltarea Programului IMM INVEST PLUS este rod al consultărilor noastre. Am majorat plafonul total al garanțiilor cu peste 10 miliarde lei, pentru a pune la dispoziția antreprenorilor soluții de protejare a investițiilor și a locurilor de muncă. În situație de criză există o singură soluție: investiții! Prin tot ce facem, continuăm, la nivelul Guvernului, să susținem mediul de afaceri şi să valorificăm toate resursele de la bugetul de stat și din fonduri europene pentru a menține dinamica economiei românești”, a declarat prim ministrul Nicolae Ionel-Ciucă.

Programul IMM INVEST PLUS reprezintă cea mai mare finanțare aprobată de Comisia Europeana în baza Cadrului Temporar - Ucraina, iar mobilizarea resurselor disponibile pentru mediul de afaceri din România va contribui la atragerea de capital, cu cele mai mici costuri de finantare de pe piata, pentru un numar estimat de beneficiari de aproape 25.000.

 

Imm Invest, Imm Prod, Garant Construct, programe lansate în baza Cadrului temporar privind ajutoarele de stat în contextul pandemiei COVID 19, au reprezentat un sprijin esențial pentru mediul antreprenorial românesc, de aceea si continuă, și continuă cu o finanțare mult mai mare. Dorim să menținem acest nivel de interes din partea antreprenorilor și din partea finanțatorilor, pentru că în general, în situațiile complicate, diferența o face încrederea, daca există încredere între entitățile care fac parte dintr-un angrenaj, atunci acele situații vor găsi raspuns în soluții concrete, iar noi avem soluții concrete: finanțarea obiectivelor de investiții și crearea de locuri de muncă, pentru dezvoltare. Sunt convins că acest plafon de 17, 5 miliarde lei pe care l-au primit astăzi cele trei fonduri de garantare, constând în garanții de stat, la care se adaugă granturi în valoare de 1,9 miliarde lei, vor fi epuizate până la finalul anului. Modul în care s-a desfășurat programul cu garanții de stat, reprezintă un bun exemplu pentru anul viitor, așa încât putem decide să finanțăm mai mult economia prin astfel de programe. Depinde foarte mult cum răspunde mediul antreprenorial, de aceea vă incurajez să aplicați în IMM INVEST PLUS, accesând una din componentele acestuia și să apelați la unul dintre cele trei fonduri de garantare FNGCIMM, FRC si FGCR, pentru a avea mai multe soluții de finanțare cu garanții de stat.”, a declarat ministrul finanțelor, domnul Adrian Câciu.

Reprezentanții instituțiilor financiare prezente la ceremonie, au apreciat parteneriatul dintre Guvernul României, FNGCIMM, mediul antreprenorial și cel bancar, care a condus la implementarea cu succès a programului IMM INVEST ROMÂNIA în anii 2020-2022 și au dat asigurări că vor susține în continuare finanțarea economiei, păstrarea locurilor de munca și efortul comun pentru dezvoltarea României.

Informații suplimentare despre Programul IMM INVEST PLUS


Procentul de garantare poate atinge până la 90% din valoarea împrumutului. Durata maximă a finanțărilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiții și de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

Ajutoarele de stat pot ajunge până la 500.000 Euro/întreprindere/UAT, cu excepția domeniului producției primare de produse agricole unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii și pescuitului.

 

Componenta IMM INVEST ROMÂNIA facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni.


Componenta AGRO IMM INVEST este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.


Componenta IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, din zona urbană care activează în sectoare productive.

Componenta GARANT CONSTRUCT are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediul implementate de:

1.      IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură

2.      Unități Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).



Componenta INNOVATION are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru companiile românești mici și mijlocii, precum și pentru cele cu capitalizare de piață medie, inovative și/sau care își promovează produsele și serviciile destinate exportului.