FNGCIMM SA – IFN - 19 ani, 47 parteneriate in mediul bancar, 527.000 garantii, 129 mld lei credite garantate!

2021-05-31 18:38:21

La data de 31 mai 2002, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii semna prima conventie de garantare cu Patria Bank. La 31 mai 2021, FNGCIMM SA - IFN are semnate peste 600 conventii de garantare, incheiate cu 47 de parteneri financiari, banci si institutii financiare nebancare.

“De aproape 20 de ani, FNGCIMM SA - IFN creeaza punti de legatura intre sistemul bancar si IMM-uri, sprijinind sectoarele si antreprenorii din toata tara in identificarea de solutii optime care sa asigure accesul facil la creditele bancare, sustinute prin garantii financiare si ajutoare de stat. In baza parteneriatului activ dintre Guvernul Romaniei, Ministerul Finantelor si a intregului sistem financiar – bancar, FNGCIMM SA - IFN implementeaza programe guvernamentale si produse de garantare cu rol cheie in sustinerea economiei, si in special a IMM-urilor. Continuam si in acest an, cele cinci programe guvernamentale lansate in 2020, deoarece au fost extrem de bine primite de antreprenori si de catre mediul de afaceri. Programele sunt operationale, plafoanele de garantare sunt alocate si pot fi accesate in orice moment de catre beneficiarii eligibili, apeland la unul din finantatorii inscrisi in program.”, a declarat Dumitru Nancu, Directorul General FNGCIMM SA - IFN. 

Principalul program guvernamental implementat in cursul anului 2020 este IMM INVEST ROMÂNIA – dedicat intreprinderilor mici si mijlocii carora le faciliteaza accesul la capitalul financiar  in scopul asigurarii lichiditatilor in vederea derularii activitatii curente sau in scopul realizarii investitiilor. 

Astfel, in cadrul acestui program, in cursul anului 2020 au fost acordate un numar de 25.586 de contracte cu o valoare a finantarilor de 14.171.207.157,82 lei.

Anul 2021 a adus ca element de noutate subprogramul AGRO IMM INVEST, adecvat nevoilor specifice IMM-urilor din sectorul agricol, al pescuitului, acvaculturii, precum si a sectorului alimentar. In plus, ajutorul de stat aferent subprogramului AGRO IMM INVEST include o componenta de grant de 10% din valoarea finantarii, precum si o perioada de gratie extinsa de pâna la 24 de luni.

Pâna la data de 31 mai 2021, în portalul IMM Invest s-au inscris un numar de 13.453  IMM-uri solicitand 17.000 de credite, din care cele aferente programului INVEST sunt in numar de 13.967 cu o valoare a finantarii de aproximativ 16 miliarde lei, iar in cadrul subprogramului AGRO sunt cerinte pentru 2.849 de credite cu o valoare a finantarii  de 4.3 miliarde lei.

Pentru derularea programului, FNGCIMM SA - IFN a semnat conventii de garantare cu 23 de banci: Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Raiffeisen Bank, BRD GSG, Unicredit Bank, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Exim Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, ING Bank, First Bank, Credit Agricole Bank, Patria Bank, Libra Bank, Porsche Bank, Pro Credit Bank, Vista Bank, Idea Bank, Garanti Bank, Banca Romana de Credite si Investitii, Techventures Bank. 

Mecanismul de garantare implementat in baza OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilitati pentru creditele acordate de instituii de credit si institutii financiar nebancare anumitor categorii de debitori, a asigurat angajamente de garantare în valoare de 238.072.066,43 lei, reprezentand dobanzi datorate de un numar de 47,610 debitori persoane fizice si de 112 IMM-uri.

FNGCIMM SA - IFN a emis scrisori de garantare pentru cele 24 de banci creditoare in vederea garantantarii sumelor reprezentand dobanzi amanate la plata si pentru a prelua riscul neîindeplinirii obligatiilor ce le revin debitorilor. 

Programul NOUA CASA, varianta actualizata a programului Prima Casa, este adaptat necesitatilor de locuire actuala, fiind complet digitalizat prin utilizarea aplicației web prima casa si a semnaturii electronice.  Programul se desfasoara prin intermediul celor 14 banci partenere: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank si Alpha Bank.

Plafonul alocat pentru anul 2021 este in suma de 1,5 miliarde lei, iar păana la data de 31 mai 2021 au fost solicitate un numar de peste 5000 de garantii, disponibilitatea curenta a plafonului fiind de aproximativ 55%.

Programul IMM LEASING de ECHIPAMENTE si UTILAJE- masura guvernamentala prin care sunt sustinute IMM-urile pentru a achizitiona bunuri mobile noi sau second-hand este operational si poate fi accesat apeland la unul din cei 12 operatori de leasing financiar cu care FNGCIMM SA - IFN a semnat conventii de garantare: Unicredit Leasing Corporation IFN S.A., Scania Credit Romania IFN S.A, BCR Leasing IFN S.A., OTP Leasing Romania IFN S.A., BNP Paribas Leasing Solutions IFN S.A., BT Leasing Transilvania IFN S.A., Raiffeisen Leasing IFN S.A., BRD Sogelease IFN S.A., Mercedes-Benz Leasing IFN. S.A., RCI Leasing Romania IFN S.A., Alpha Leasing Romania IFN S.A., Volvo Financial Services Int. Romania IFN S.A.

Programul IMM FACTOR care asigura accesul IMM-urilor la finantarea creditului comercial, este operational, complet digitalizat prin utilizarea aplicatiei web-plafon si a semnaturii electronice.

Prin program, FNGCIMM SA - IFN acorda garantii de stat in favoarea fiecarui beneficiar eligibil pentru finantarile de tip factoring cu regres, acordate de banci pe baza facturilor, in cadrul unui plafon de finantare cu caracter reinnoibil, garantat de catre stat, prin Ministerul Finantelor. 

Partenerii bancari la care pot apela potentialii beneficiari ai programului sunt: Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, BRD- GSG, Unicredit Bank, Eximbank, Banca Romaneasca, Patria Bank, IFN Next Capital Finance SA și Access Financial Services IFN SA.

In anul 2021, FNGCIMM a fost desemnat de catre Ministerul Finanțelor, sa participe la derularea Planului Economic de Redresare si Rezilienta 2021-2026. In calitatea sa de  instituție de implementare a Reformei 7.2” Infiintarea Fondului de Capital de Risc pentru Rezilienta Economica”, Guvernul Romaniei, prin FNGCIMM, va oferi noi oportunitati de finantare pentru start-up-uri si scale-up-uri, inclusiv inovatoare.

Reforma 7.2 vizeaza promovarea investitiilor pentru favorizarea redresarii economice, asigurarea injectiei de lichiditati pentru economie, de care sa beneficieze intreprinderile si investitiile intreprinderilor in cercetare-dezvoltare.